Cât de inteligente sunt alpacalele? Ce arată cercetarea cognitivă și dresajul

Cele mai importante studii dintr-o privire

Dacă te grăbești, aici găsești rezultatele principale. Apoi intru în detaliu despre dresaj, manipulare și întrebarea terapiei.

Cât de inteligente sunt alpacalele? Testul ocolului dă un răspuns

Testul A-not-B este un clasic al cercetării cognitive. Un animal învață mai întâi să ajungă la o țintă pe un anumit ocol. Dacă ținta este apoi mutată vizibil într-un loc nou, multe animale cad în tiparele vechi și o iau mai întâi tot pe drumul exersat. Asta se numește eroare de perseverare, o agățare de ce e obișnuit, deși informația actuală spune altceva.

Într-un test cu 51 de alpacale, exact asta nu s-a întâmplat. Niciun animal nu a făcut o eroare de perseverare, în timp ce câinii, caii, măgarii și catârii rămân în același test mult mai des agățați de traseul vechi. Pentru întrebarea cât de inteligente sunt de fapt alpacalele, e un semnal puternic: animalele își adaptează repede comportamentul la informații noi, în loc să se țină încăpățânat de ce e obișnuit. Exact asta descrie cercetarea comportamentului drept un bun control al impulsurilor.

Lamele învață de la alții: prin observare

Dacă animalele învață de la altele doar privindu-le e una dintre cele mai interesante întrebări ale cercetării comportamentului. La lame exact asta s-a testat: 30 de animale au primit o sarcină de ocolire, împărțite în trei grupe. Unele au privit înainte un om care rezolva sarcina, altele un semen, iar a treia grupă nu a primit nicio demonstrație.

Rezultatul a fost clar. După demonstrația omului, 7 din 10 lame au rezolvat sarcina, după demonstrația unui semen 6 din 10. Fără nicio demonstrație au reușit doar 2 din 10. Învățarea prin observare funcționează deci la lame pe ambele canale, de la om la fel ca de la semen. Pentru inteligența lamelor, aceasta e una dintre cele mai clare dovezi studiate până acum.

După ce se recunosc alpacalele între ele: vocea

Alpacalele comunică mult printr-un fredonat încet, așa-numitul hum. Analizele bioacustice arată că acest fredonat are semnături individuale, fiecare animal sună, pentru urechile antrenate și pentru algoritmi, puțin altfel. Un clasificator care a analizat exclusiv date audio a atribuit corect apelurile animalului potrivit în 71 la sută din cazuri.

Alpacalele se pot deci probabil recunoaște între ele după voce, chiar și fără contact vizual. Pentru turmă nu e un detaliu neimportant, ci un indiciu pentru un sistem social mult mai bogat decât lasă să se vadă la început aerul liniștit al animalelor.

Fiecare animal are propriul caracter

Cine ține mai multe alpacale observă repede: există unele curioase și unele rezervate, unele relaxate și unele sperioase. Nu e o închipuire. Într-un test cu 44 de alpacale s-au arătat diferențe individuale stabile de comportament. Femelele au reacționat în medie mai puternic decât masculii, iar 67 la sută dintre animale au arătat doar o agitație redusă la o separare scurtă de turmă.

În practică asta înseamnă: o abordare de dresaj care funcționează imediat la un animal poate dura mult mai mult la altul, indiferent de vârstă sau experiență. Comportamentul alpacalelor nu poate fi tratat la grămadă.

Dresajul alpacalelor: blândețe, nu forță

Alpacalele și lamele sunt animale de pradă care își păstrează distanța, nu animale născute pentru mângâiat. Chiar și mișcări sau sunete mici și neobișnuite le fac să se retragă, iar cu metode dezvoltate de fapt pentru câine sau cal învață doar încet și fără chef. Cel mai puțin le place să fie atinse pe cap, la nări, ochi și urechi, și pe picioare, pentru că exact aceste părți ale corpului le asigură posibilitatea de a fugi.

Un dresaj bun imită mai degrabă comunicarea din turmă, unde chestiunile de ierarhie se lămuresc prin lupte cu gâtul sau prin scuipat, nu prin forță brută. Cinci elemente de bază sunt considerate solide:

• Atenție
• Încredere
• Respect
• Claritate
• Consecvență

La recompensele cu mâncare se renunță intenționat. Hrănirea din mână dă peste cap ierarhia și poate chiar întări obiceiul de a scuipa. Există și o fereastră de timp favorabilă: în ultima treime a primului an de viață, când tineretul se desprinde de mamă, învață deosebit de ușor, ceea ce, practic, e și vârsta obișnuită de vânzare. Cine folosește această fereastră ajunge adesea la țintă cu un efort rezonabil: un dresaj de bază se poate face în aproximativ trei ore, împărțite pe mai multe zile. Lamele sunt considerate în general ceva mai ușor de dresat decât alpacalele, pentru că au fost selectate timp de milenii pentru un temperament mai liniștit. Dacă alpacalele cresc în compania lamelor, învață vizibil mai repede ce se așteaptă de la ele.

Fiecare sesiune de dresaj ar trebui să se încheie pozitiv. Dacă un exercițiu nu iese, mai bine faci un pas înapoi și închei cu ceva ce animalul stăpânește deja sigur, iar îl eliberezi abia când e vizibil relaxat. Prin postura corpului poți controla multe: dacă stai la înălțimea umărului, în stânga animalului, o ușoară rotire spre stânga declanșează mersul înainte, o rotire spre dreapta retragerea. Punerea greșită a căpăstrului, de exemplu prinderea de ureche sau imobilizarea cu forța de către mai multe persoane, poate lăsa în schimb urme durabile, cu care se confruntă și proprietarii de mai târziu.

Clicker training și catch pen

Că dresajul blând chiar aduce ceva o arată un studiu care a comparat direct metodele de dresaj cu presiune redusă cu manipularea de zi cu zi. Animalele dresate cu metode non-aversive din sistemul TTeam/Camelidynamics s-au lăsat apoi conduse semnificativ mai ușor. Invers, o atitudine de bază negativă a crescătorilor, adică nerăbdarea sau frustrarea în relația cu animalele, a fost legată de mai mult scuipat, lovit cu picioarele și mușcat.

Sistemul Camelidynamics, dezvoltat de Marty McGee Bennett, mizează conștient pe cooperare în loc de imobilizare: echilibrul, efectul de pârghie și posibilitatea de a alege înlocuiesc forța brută. Un țarc mic de prindere, ușor de cuprins cu privirea, catch pen-ul, reduce suplimentar stresul. Clicker trainingul cu alpacale merge încă un pas mai departe: animalele învață să intre de bunăvoie în acest spațiu, pentru că îl asociază cu ceva pozitiv, în loc să fie mânate înăuntru.

Manipulare care economisește măsurabil stres

Unele rutine nu pot fi evitate, dar pot fi organizate diferit. Tunsul anual, de exemplu, provoacă dovedit stres, măsurabil prin creșterea hormonului de stres cortizol în salivă și fecale. Felul în care ții animalul face diferența: imobilizarea în picioare e mai puțin stresantă decât culcarea lui sau urcarea pe o masă basculantă.

Pentru viața de zi cu zi asta înseamnă: metoda contează aproape la fel de mult ca frecvența. Cine mizează la manipulare pe calm, posibilitatea de a alege și puțină constrângere reduce stresul acut și face animalul mai cooperant data viitoare.

Alpacalele ca animale de terapie: ce spun cu adevărat studiile

Puține teme sunt legate atât de des de alpacale ca terapia asistată de animale, iar imaginile cu vizite ale alpacalelor în cămine de bătrâni sau școli circulă pe măsură de des. Baza științifică e însă subțire. În esență există un singur studiu mai vechi, evaluat de experți, care a observat la copiii cu autism mai multă folosire a limbajului și mai multă interacțiune socială în timpul contactului cu alpacalele. Date solide despre cortizol sau pe termen lung, care să susțină un efect terapeutic real la camelide, lipsesc deocamdată în mare parte.

La asta se adaugă: nu orice animal e potrivit pentru această muncă. Relatări din practică, care trebuie considerate anecdotice, vorbesc de doar aproximativ una din 15 lame și una din 75 de alpacale cu încrederea în sine și calmul necesare pentru contactul cu oameni străini în situații neobișnuite. Cine vrea să folosească alpacale în scopuri terapeutice sau pedagogice ar trebui să o facă cu așteptări realiste și știind că cercetarea e aici abia la început.